Scandal în Premier League! Moise Kean a încălcat regulile de carantină. Reacția dură a lui Everton

Scandal în Premier League! Moise Kean a încălcat regulile de carantină. Reacția dură a lui Everton
  • Publicat:

Fostul atacantul al lui Juventus, Moise Kean, a încălcat regulile de carantină, anunță presa din Anglia. Potrivit informațiilor publicate de către Daily Star, Kean a participat la o petrecere, fapt ce i-a înfuriat la culme pe oficialii lui Everton.

Vârful formației din Liverpool ar fi trimis mai multe imagini și clipuri video, de la petrecerea la care a participat, pe Snapchat, în chat privat, publicația engleză intrând în posesia lor ulterior. Reacția clubului Everton a fost una vehementă: „Suntem îngroziți de vestea incidentului care a implicat unul dintre jucătorii primei echipe. El a ignorat directivele guvernului și reglementările clubului în timpul pandemiei coronavirusului.

Clubul nostru își exprimă cu tărie dezamăgirea și consideră că aceste acțiuni sunt intolerabile. Serviciul de sănătate merită respect, iar respectul trebuie demonstrat prin a face tot ce este posibil pentru a proteja medicii”, se arată în comunicatul emis de clubul din Premier League.

Al treilea caz de „evadare” publică din carantină

Moise Kean nu este primul jucător din Premier League care nu respectă carantina. Pe data de 30 martie, capitanul lui Aston Villa, Jack Grealish, a fost implicat într-un accident cu propria mașină, iar o săptămână mai târziu, imagini cu Kyle Walker au fost publicate în „The Sun” în timp ce organiza o petrecere în casa în care locuiește.

Moise Kean a fost transferat de la Juventus la Everton în vara lui 2019 în schimbul sumei de 27,5 milioane de euro.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×